În Duminica Triumfului Ortodoxiei PS Episcop Filaret a oficiat serviciul divin la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” Căpriana
Prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Triumfului Ortodoxiei, a fost marcată la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” Căpriana printr-un serviciu divin oficiat de către Preasfințitul Episcop Filaret și soborul preoțesc al sfântului așezământ.
Mulțime de credincioși care au postit și au primit dezlegare de la duhovnic, s-au împărtășit cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Histos.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit credincioșilor despre importanța acestei zile și despre responsabilitatea pe care o are fiecare creștin în parte ca mădular al Uneia, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică.
Duminica Ortodoxiei este mai ales ziua în care toată suflarea Ortodoxă se roagă pentru revenirea în Biserica Dreptmăritoare a tuturor celor care s-au desprins de ea. Totodată, este sărbătoarea victoriei asupra iconoclaștilor prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787. Drept urmare, slujba de prăznuire pomenește restaurarea cinstirii icoanelor în tipicul Bisericii, dar și în viața particulară a creștinilor.
Sursa: Mănăstirea Căpriana
09.03.2025